marți, 5 decembrie 2023

Da, se poate! Putem contesta facturile umflate la curent și la gaze naturale!

Din septembrie, anul trecut, au început să apară facturi exorbitante la energie electrică şi gaze, astfel că este de datoria cetăţenilor să ceară instituţiilor statului să ia măsuri, atrage atenţia Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (F.A.C.I.A.S), care a lansat un GHID PRACTIC, despre cum putem contesta facturile umflate de energie şi gaze naturale.

„Facturile continuă să fie foarte mari, iar, dacă la diferenţe de 20% ne resemnăm, deşi nu este firesc, la diferenţe de 300%, simţim că ne fuge pământul de sub picioare. Ştim că nu aveam cum să consumăm atât de mult. Ne supărăm, ne înfuriem, cerem socoteală, dar, dacă nu facem ceva practic, noi rămânem cu paguba, pentru că, în locul nostru, nu se va lupta altcineva. În plus, cu cât se înregistrează mai multe reclamaţii, cu atât mai mult atragem atenţia şi forţăm instituţiile statului să ia măsuri, să controleze şi să îndrepte situaţia, deoarece aşa vor vedea că nu este o situaţie izolată, ci o practică generalizată şi nedreaptă. La urma urmelor, decidenţii le permit acestor producători şi furnizori, prin acţiunile sau pasivitatea lor, să ne încarce facturile nejustificat. Este tot obligaţia lor să rezolve problemele. Datoria noastră, faţă de noi înşine este să îi forţăm să îşi facă treaba, iar noi să ne rezolvăm problema!”, explică FACIAS, care a lansat GHIDUL PRACTIC: „Drepturile cetăţenilor în raport cu instituţiile statului – Instrumente practice şi utile în a contesta facturile de energie şi gaze naturale”.

Dacă și tu ai suspiciuni cu privire la corectitudinea datelor cuprinse pe facturile primite din partea furnizorilor de utilități, poți accesa AICI ghidul elaborat de specialiștii FACIAS.

SursăFACIAS
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole