Chiar dacă, oficial, la groapa de gunoi de la Glina nu se mai desfășoară niciun fel de activitate încă din anul 2018, oamenii ce trăiesc în Popești Leordeni, indiferent că vorbim despre zona nouă sau cea veche a orașului, se află încă în situația de a fi cu sabia deasupra capului, riscându-și sănătatea de fiecare dată când deschid geamurile caselor.
Cauzele sunt relativ cunoscute și sub nicio formă nu sunt de ieri, de azi. Lucrurile însă nu par să se schimbe în bine, ci din ce în ce în mai rău. Datele oficiale arată faptul că la noi în Popești, principala sursă de poluare a aerului este reprezentată platformele industriale existente și platforme industriale noi, autorizate în purul stil românesc. Să fie oare real?
Protejarea sănătății oamenilor și a mediului înconjurător sunt însă obiective ce nu pot fi amânate sau aruncate precum gunoiul sub preș. De aceea, trebuie să aruncăm o privire și asupra traficului mult mai intens decât în anii trecuți, trafic generat în cea mai mare măsură de modul total haotic în care a fost tratat urbanismul în oraș și care este responsabil pentru peste 40% din nivelul total al noxelor. La orele de vârf, fie că vrei să vii acasă prin Șoseaua Berceni, fie prin Olteniței, n-ai cum să fentezei cozile kilometrice ce se formează, fiecare dintre mașini adăugând astfel câte o picătură de otravă în aerul pe care îl respirăm. Tot așa, cel puțin oficial, aerul se îngreunează în timpul iernii, când pornesc miile de centrale de apartament nou instalate în complexurile rezidențiale.
Ce riscăm? Ne explică medicii!
O problemă importantă o reprezintă particulele de poluare cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât şi pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamații și intoxicări. Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii şi astmaticii.
Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, și în consecință mai mulți poluanți. Ei respiră mai repede decât adulții și tind să respire mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt în mod special vulnerabili, deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltați, iar țesutul pulmonar care se dezvoltă în copilărie este mai sensibil. Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii. Expunerea pe termen lung la o concentrație scăzută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură.
Ce putem face? Să punem presiune pe autorități, fie ca vorbim despre Primărie, Consiliul Județean sau Garda de Mediu.
Pentru că este dreptul nostru legal să avem parte de aer curat! Art. 1 din Legea 104/2011 care reglementează calitatea aerului înconjurător statuează următoarele: „(…) are ca scop protejarea sănătății umane și a mediului ca întreg prin reglementarea măsurilor destinate menținerii calității aerului înconjurator acolo unde aceasta corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurator stabilite prin prezenta lege și îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri”.
Suntem oameni pașnici, așa că singurele instrumente pe care le putem folosi sunt cele legale. Putem începe acest demers cerând autorităților măsuri și informații despre modul de implementare a acestora. Prin urmare, mai jos veți avea dispobinil pentru descărcare modelul de solicitare de informații prevăzut de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Datele de contact suntem convinși că le cunoașteți!