Nebunia din mediul online pare fără limite! În timp ce mii de internauți au sărit ca arși și au urecheat poliția care a făcut un control al ghiozdanelor unor elevi de la o școală din Jilava, un elev de 14 ani din Galați și-a înjunghiat colegul cu un briceag. În acest condiții, noi toți, fie că suntem părinți sau nu, trebuie să decidem: lăsăm autoritățile să-și facă treaba? Controlăm copiii la intrare în școală sau îi lăsăm să se taie cu cuțitele?
Mai mulți polițiști au intrat, pe 31 octombrie, într-o clasă de la o școală din Jilava (Ilfov) și le-au cerut elevilor, fără explicații, să scoată tot ce au în buzunare și în ghiozdane. Mai mulți părinți au reclamat că copiii lor au fost speriaţi şi „trataţi ca nişte infractori”, în timp ce Poliția Ilfov a susținut că ar fi fost „o activitate specifică preventivă privind portul şi folosirea fără drept a obiectelor periculoase” în unitatea de învăţământ, întrucât ar fi existat date că sunt copii care vin cu briceag la şcoală, scrie Hotnews. Evident, si mediul online „a luat foc”, sărind la gâtul polițiștilor care ar fi traumatizat copiii.
Cazul de la Galați
Doar trei zile mai târziu, adică astăzi, 2 noiembrie, un elev în vârstă de 14 ani, de la o școală gimnazială din comuna Movileni, judeţul Galaţi, și-a înjunghiat un coleg! Copilul venise înarmat cu un briceag și și-a rănit victima în braț și în piept. Surprinzător, unitatea de învăţământ nu are sistem de pază. Profesorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns imediat medicii de la ambulanță. Băiatul atacat a fost transportat la Spitalul de Copii din Galați, iar colegul lui a fost dus la poliţie, unde, în prezența părinților, a dat mai multe declarații.
Evident, știrea n-a fost ratată nici de Sindicatul Europol, care a punctat, pe pagina oficială de Facebook: „La o școală generală din Galați, polițiștii nu au mai apucat să facă “abuz” ca și cei de la Ilfov. În pauza dintre ore, pe fondul unor discuții aprinse, unul dintre elevi a scos un cuțit din buzunar și i-a aplicat celuilalt repetate lovituri la nivelul toracelui, antebrațului și hemitoracelui până când s-a prăbușit la pământ. Dacă inițial fapta a fost încadrată ca fiind infracțiune de “loviri și alte Violențe, din cauza gravității loviturilor, fapta va fi reîncadrată ca “tentativă la omor”. Așteptăm de această dată ca părinții să formuleze plângeri penale împotriva polițiștilor pentru că nu au desfășurat activități preventive cum au realizat colegii de la Ilfov”.
Așadar, vă întrebăm: controlăm copiii la intrare în școală sau îi lăsăm să se taie cu cuțitele?