marți, 5 decembrie 2023

Poate așa, vom reuși să și respirăm! Controale în cascadă la Sintești, Jilava și Vidra

Începutul anului 2023 pare să fi scos autoritățile de control din letargia anului trecut. Iar rezultatele recente ale controalelor derulate la Sintești, Jilava și Vidra, zonă recunoscută ca fief infracțional pentru traficul de droguri, depozitare și incendiere ilegală de deșeuri, furt de electricitate, posesie de arme etc., ne arată că, dacă se vrea, se poate!

În primele zile ale anului, polițiștii din Vidra erau sesizați că pe strada principală din Sintești este amplasat un dispozitiv artizanal, care ar putea să fie o grenadă. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii oraşului Popeşti-Leordeni, ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ilfov, pentru efectuarea activităţilor din competenţă. (…) De asemenea, la faţa locului s-au deplasat specialiştii pirotehnici din cadrul SIAS-IGPR, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, iar în urma activităţilor de specialitate, au dezamorsat dispozitivul respectiv”, au comunicat ulte­rior reprezentanții IPJ Ilfov.

CITEȘTE ȘI: Ai copii la școală? Poți primi o deducere personală suplimentară de 100 de lei pentru fiecare

La doar o zi după dezamorsarea grenadei improvizate, tot în Sintești, un recipient care ar fi conţinut o substanţă, probabil inflamabilă, a fost găsit de poliţişti în curtea unei locuinţe. Așadar, în acest context, pe 13 ianuarie, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a organizat o acțiune punctuală, cu efective mărite, în Sintești și în Jilava, coordonată chiar de conducerea IPJ Ilfov.

Au fost în teren 84 de polițiști ilfoveni de la subunități din teritoriu și structuri de ordine publică, rutieră, investigații, criminale, economic, arme și muniții, acțiuni speciale și criminaliști și au acționat în sistem integrat, împreună cu 16 reprezentanți ai Gărzii de Mediu Ilfov, 8 jandarmi ilfoveni și 12 lucrători ai unei societăți de energie electrică, ai Registrului Auto Român.

S-au urmărit mai multe aspect, precum, asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere mediului înconjurător, combaterea faptelor de evaziune fiscală și a celor de furt de energie electrică, depistarea și identificarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, și nu în ultimul rând identificarea și depistarea persoanelor care nu respectă regimul armelor și munițiilor. Au fost legitimate aproape 200 de persoane, au fost controlate 131 de autovehicule, iar polițiștii de la arme, ordine publică și economic au verificat 4 societați comerciale. În 9 locații s-au făcut verificări amănunțite, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu, iar 3 locații au fost verificate de polițiștii de la supravegheri judiciare, conform publicației Jurnal de Ilfov.

Peste 300.000 de lei, valoarea totală a contravențiilor

În urma neregulilor constatate în cadrul acțiunii desfășurate, forțele de ordine au aplicat 40 de sancțiuni con­travenționale, cu amenzi în valoare de 309.180 de lei, din care 29 sancțiuni au fost aplicate de către polițiștii rutieri și ordine publică, conform O.U.G.195/2002, pentru abateri privind regimul circulației rutiere. O sancțiune conform Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto a fost aplicată tot de polițiștii rutieri. 4 dintre sancțiuni ­s-au aplicat de către inspec­torii de mediu al Gărzii de Mediu Ilfov, conform O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului. Cuantumul total al acestora a fost de peste 150.000 de lei.

S-au mai aplicat 2 sancțiuni conform O.U.G. 92/2021, privind regimul deșeurilor, aplicate de polițiștii de la ordine publică și 2 sancțiuni potrivit O.U.G. 28/1999, de către polițiștii de la economic, pentru abateri de la prevederea legală care instituie obligația operatorilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale. Și, ­s-au mai contabilizat câte o sancțiune conform Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor și o sancțiune conform HG 11/2018 privind normele metodologice de aplicare ale Legii 295/2004 – acestea două fiind aplicate de polițiștii de la arme.

Un bărbat a rămas fără drept de a purta armă

În cazul unei persoane verificate de către polițiștii de la arme, în baza Legii 295/2004, s-a dispus măsura complementară de anulare a dreptului de a deține arme. Polițiștii de la economic au confiscat de la un operator economic 160 de lei, și s-au mai constatat 11 infracțiuni de furt de energie electrică și ­s-au reținut 7 certificate de înmatriculare. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de încetare a activității unui operator economic.

Garda de Mediu încă nu performează

În noiembrie 2022, comisarii Gărzii Naționale de Mediu anunțau că au descoperit 240 de autoturisme abandonate pe un câmp, în Jilava. Și atunci, polițiști și comisari de mediu, sprijiniţi de efective ale Inspectoratului de Jandarmerie Ilfov, au desfăşurat o acţiune amplă, pe terenul cu suprafața de aproximativ 1 ha, de la periferia localității, unde a fost identificată “comoara”celor care obişnuiesc să incendieze ilegal tot felul de materiale. 240 de vehicule scoase din uz, aflate în diferite stadii de dezmembrare, toate depozitate pe spaţiu public (direct pe pământ), fără nicio amenajare specifică activităţii de dezmembrări auto. După verificarea stării de legalitate a fiecărui autoturism în parte, comisarii Gărzii de Mediu Ilfov au aplicat sancţiuni în cuantum de 30.000 lei persoanei fizice responsabile, și au dispus măsura complementară de ridicare a tuturor deșeurilor identificate ca fiind abandonate atât în interiorul, cât și în exteriorul amplasamentului. De asemenea, s-a procedat la constituirea unui dosar penal pentru neluarea și nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport și valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase.

Controale fără efecte vizibile

În luna octombrie, Garda de Mediu Ilfov, la solicitarea Inspectoratului de Politie al Județului Ilfov, cu sprijinul structurilor din subordinea Poliției și Jandarmeriei Ilfov, au desfășurat verificări tot pe teritoriul localității Sintești, în scopul identificării și sancționării unor fapte ce aduc atingere factorilor de mediu și mediului înconjurător, ca întreg! Acțiunea s-a desfășurat cu participarea în sistem integrat a peste 100 de persoane, atât comisari din cadrul Garzii de Mediu Ilfov, polițiști din cadrul IPJ Ilfov (structura de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, economic, SAS) si lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ilfov, specialiști din cadrul E-Distribuție Muntenia și reprezentanți ai Consiliului Județean Ilfov și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Pentru faptele constatate, comisarii de mediu au aplicat atunci 5 sancțiuni, în cuantum de 57.000 lei și au procedat la ridicarea unei cantități de aproximativ două tone de deșeuri rezultate din procesarea ilegală a deșeurilor neferoase. Așadar, aceste două acțiuni menționate anterior au avut loc doar în ultimele trei luni ale anului trecut, dar, constant, polițiștii ilfoveni, jandarmii, comisarii de mediu sunt în teren, cu precădere în Sintești/Vidra și Jilava, în încercarea stopării activităților infracționale din aceste localități.

 

 

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole