marți, 16 aprilie 2024

Studiu îmbucurător! Cancerul poate fi învins și fără operație! Injecția-minune a salvat deja oameni

Un virus herpetic modificat s-a dovedit a fi promiţător în ceea ce priveşte distrugerea celulelor canceroase, iar la un pacient boala a dispărut complet. Pacienţii au fost injectaţi cu un medicament, o formă slăbită a virusului herpes simplex, care a fost modificat pentru a distruge tumorile.

Deşi este nevoie de mai multe cercetări, acest medicament ar putea oferi un colac de salvare pentru cei care suferă de cancer în stadiu avansat. Krzysztof Wojkowski, în vârstă de 39 de ani, un constructor din vestul Londrei, a văzut rezultate surprinzătoare, după ce s-a alăturat studiului. Wojkowski a fost diagnosticat cu carcinom mucoepidermoid, un tip de cancer al glandelor salivare, în mai 2017. În ciuda multiplelor intervenţii chirurgicale, i s-a spus că nu mai există opţiuni de tratament, înainte de a i se oferi posibilitatea de a se alătura studiului RP2 la The Royal Marsden în 2020, potrivit SkyNews, citat de Mediafax.

Nu am avut nicio şansă de a fi tratat de cancer. Mi s-a spus că nu mai existau opţiuni pentru mine şi primeam îngrijiri la sfârşitul vieţii, a fost devastator, aşa că a fost incredibil să mi se ofere şansa de a mă alătura studiului de la The Royal Marsden, a fost ultima mea salvare. Am făcut injecţii la fiecare două săptămâni, timp de cinci săptămâni, care mi-au eradicat complet cancerul. Nu mai am cancer de doi ani, este un adevărat miracol, nu există un alt cuvânt pentru a-l descrie. Am putut să lucrez din nou în construcţii şi să petrec timp cu familia mea, nu există nimic ce nu pot face”. – Krzysztof Wojkowski, 39 de ani

Virusul modificat genetic, care este injectat direct în tumori, este conceput pentru a avea o dublă acţiune, se multiplică în interiorul celulelor canceroase pentru a le sparge din interior şi, de asemenea, blochează o proteină cunoscută sub numele de CTLA-4, eliberând frânele sistemului imunitar şi sporind capacitatea acestuia de a distruge celulele canceroase. Rareori se poate observa o astfel de promisiune în primele teste. La trei din nouă pacienţi trataţi cu RP2, tumorile s-au micşorat. Şapte din 30 de pacienţi care au primit atât RP2, cât şi imunoterapia nivolumab au beneficiat, de asemenea, de tratament. În acest grup, patru din nouă pacienţi cu melanom de piele, doi din opt pacienţi cu melanom uveal, un cancer de ochi, şi unul din trei pacienţi cu cancer de cap şi gât au văzut cum creşterea cancerului lor s-a oprit sau s-a redus.

Dintre cei şapte pacienţi care au primit combinaţia şi care au văzut un beneficiu, şase au rămas fără progresie la 14 luni. Potrivit profesorului Kevin Harrington, conducătorul studiului, profesor de terapii biologice împotriva cancerului la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra şi oncolog consultant la The Royal Marsden NHS Foundation Trust, este rar întâlnit o rată de răspuns atât de bună în studiile clinice în fază incipientă. Acesta a declarat: „Nu am avut niciodată o astfel de experienţă. Studiul nostru arată că un virus modificat genetic, care ucide cancerul, poate oferi o dublă lovitură împotriva tumorilor, distrugând direct celulele canceroase din interior şi, în acelaşi timp, chemând sistemul imunitar împotriva lor. Este rar să vedem rate de răspuns atât de bune în studiile clinice în fază incipientă, deoarece scopul lor principal este de a testa siguranţa tratamentului şi implică pacienţi cu cancere foarte avansate pentru care tratamentele actuale nu mai funcţionează”.

Rezultatele iniţiale ale studiului nostru sugerează că o formă modificată genetic a virusului herpetic ar putea deveni o nouă opţiune de tratament pentru unii pacienţi cu cancere avansate, inclusiv pentru cei care nu au răspuns la alte forme de imunoterapie. Sunt nerăbdător să văd dacă vom continua să observăm beneficii pe măsură ce tratăm un număr mai mare de pacienţi”.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole