În ciuda opoziției a sute de mii de locuitori ai comunelor ilfovene Vidra, Berceni, Popeşti-Leordeni, Jilava, dar şi din Sectorul 4, care au și întocmit o petiție online în acest sens, autoritățile merg înainte și pregătesc actele pentru înființarea unei noi gropi de gunoi în apropiere de Vidra, care deține deja, prin firma EcoSud, un alt depozit de deșeuri.
În lipsa unei alte reacții din partea autorităților, primul oficial care a avut o ieșire publică a fost primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Acesta susține însă că noua facilitate ce ar putea fi înființată lângă Vidra n-ar fi o simplă groapă de gunoi, ci un centrul integrat de colectare și tratare ecologică a deșeurilor, la cele mai înalte standarde de protecție a mediului înconjurător.
CITEȘTE ȘI: Se redeschide groapa de gunoi de la Glina? Floriana Jucan îl desființează pe primarul Petre Iacob
Ce este însă foarte important este faptul că, potrivit lui Băluță, citat de G4Media, construcția acestui centru ar fi un proiect comun al tuturor primăriilor din București și Consiliul Județean Ilfov și se va realiza la distanța regulamentară de locuințe, cu tehnologii moderne. Daniel Băluță dă asigurări că, după ce stația va începe să funcționeze, nu vor mai fi mirosuri în zonă.
Edilul de la Sectorul 4 mai spune că pentru acest proiect, derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) București și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ilfov, există consens din partea tuturor partidelor politice – PSD, PNL, USR.
Stația, care va începe să funcționeze cel mai probabil peste 4-5 ani, va deservi toată Capitala și tot județul Ilfov. „Este ceea ce ar fi trebuit să avem de 30 de ani. Respectăm directivele europene în tocmai”, a susținut Daniel Băluță.